Printre călătorii ce s-au îmbarcat sâmbătă dimineață în unul din primele trenuri ce au ajuns la Giurgiu s-a aflat și liderul PNL Giurgiu, europarlamentaru Dan Motreanu. Acesta notează, pe pagina sa oficială:
”Promisiune îndeplinită! Trenurile circulă din nou pe calea ferată directă București-Giurgiu după 19 ani de așteptare.
Redeschiderea căii ferate directe este un proiect pentru realizarea căruia am pledat pe lângă Guvernul României, împreună cu parlamentarii PNL Giurgiu, Alexandru Andrei, Maria Gabriela Horga și Toma Petcu.
Astăzi am mers cu trenul direct de la București la Giurgiu, împreună cu Alexandru Andrei și Toma Petcu.
Contractul a fost semnat în decembrie 2020, când Ministerul Transporturilor era condus de un reprezentant al PNL. Este un proiect finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațională Infrastructură Mare, și de la bugetul de stat.
Parlamentarii PNL din Giurgiu au cerut Ministerului Transporturilor informări și rapoarte trimestriale privind desfășurarea lucrărilor.
Linia de cale ferată directă București-Giurgiu a fost închisă în 2005, când podul de la Grădiștea s-a prăbușit din cauza viiturilor. Din păcate, guvernele care s-au succedat au pierdut 15 ani fără a acționa. În aceste condiții, s-a putut circula cu trenul între București și Giurgiu doar trecând prin Videle, ceea ce însemna prelungirea duratei unui drum.
La Grădiștea a fost construit un pod modern peste râul Argeș cu lungime de 1,36 kilometri.
Sunt șapte trenuri zilnice pe fiecare sens, în București fiind prevăzute opriri atât în Gara Progresul, cât și în Gara de Nord.
Redeschiderea circulației va fi urmată de modernizarea liniei de cale ferată București – Giurgiu (etapa a II-a), care va fi finanțată din fonduri europene, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei. Electrificarea în totalitate a liniei va duce la creșterea vitezei de călătorie. A fost unul dintre proiectele pe care le-am discutat încă din 2022, într-o întâlnire cu Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi.”
https://www.facebook.com/100057780802694/videos/pcb.869875488281803/468137482384351