De fiecare dată când judeţul s-a confruntat cu situaţii deosebite, ca cea prin care trecem acum, jandarmii s-au mobilizat şi au încercat să ajute. Asta au făcut şi luni noapte, pe DN 5:
„Având în vedere codul portocaliu de ger emis de meteorologi pentru noaptea trecută în județul Giurgiu, jandarmii au fost pregătiți să intervină acolo unde situația a impus.
Astfel, începând cu ora 01.00, au acționat pe D.N. 5, șoseaua Prieteniei și în zona punctului vamal unde au oferit ceai cald șoferilor de autocamioane care așteptau să își continue deplasarea.
Acțiunea s-a desfășurat fără incidente, iar conducătorii auto au adresat mulțumiri forțelor de ordine pentru inițiativă.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul”