O femeie, în vârstă de 78 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, în municipiul Giurgiu, la intersecția străzii 1 Decembrie 1918 cu B-dul Academician Miron Nicolescu. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, trei SAJ, dar și echipaje de Poliție.
Persoana rănită a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire la incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor și au acționat pentru sablarea părții carosabile.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Giurgiu recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
ISU GIURGIU