20 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PREȘEDINTELE PNL GIURGIU, DAN MOTREANU ANUNȚĂ ÎNCEPEREA LUCRĂRILOR ÎN JUDEȚ LA GAZODUCTUL TUZLA-PODIȘOR

Șantierele proiectului Tuzla-Podișor au ajuns în Giurgiu!

În urmă cu doar 8 luni zile spuneam că județul Giurgiu va deveni esențial pentru sistemul energetic românesc, în condițiile în care la Podișor, unde începe gazoductul BRUA, vor ajunge gazele din Marea Neagră.

Ei bine, ceea ce am spus în vara lui 2023 a devenit în realitate în primăvara lui 2024: lucrările aferente gazoductului Tuzla-Podișor au ajuns și au început în Giurgiu.

Pentru oamenii din județ asta înseamnă că acum au toate condițiile ca să aibă și ei acces la gaze naturale. Tot ce este necesar este ca primăriile să fie pregătite cu proiectele necesare pentru dezvoltarea rețelei de gaze naturale.

Vă reamintesc că o treime, adică 14 localități, din numărul total al celor pe care gazoductul le va traversa se află în Giurgiu. Este vorba despre: Hotarele, Greaca, Isvoarele, Prundu, Băneasa, Călugăreni, Stoeneşti,

Schitu, Iepureşti, Ghimpaţi, Bulbucata, Letca Nouă, Clejani şi Bucşani.

Primele gaze extrase din Marea Neagră vor ajunge în 2027 și este vorba despre un volum mai mare de gaze decât s-a estimat inițial. Deci, viitorul arată bine, arată că se poate crește mult nivelul vieții în județul Giurgiu. Trebuie să avem și oamenii care să știe să întâmpine acest viitor, nu să fugă sau să se încurce de el.

Guvernul PNL condus de Nicolae Ciucă a pregătit toate condițiile pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră. Parlamentul a modificat legea offshore, ceea ce a permis demararea proiectelor de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră.

facebook.com – Dan Motreanu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER