Recentul scandal al pedofilului-poliţist a apus pe jar o întreagă ţară, care aşteaptă măsuri. Şi măsuri dure. Însă nu este, din păcate, aşa. Deşi ministrul de Interne, Carmen Dan, a reacţionat şi a cerut demiterea şefului Poliţiei, Bogdan Despescu, premierul Tudose nu a considerat necesară o astfel de măsură, menţinându-l pe Despescu în funcţie.
Asta, deşi normal ar fi fost ca „în secunda doi” a descoperii faptului că pedofilul căutat era poliţist, Bogdan Despescu să fi fost primul care să îşi înainteze demisia. Dar nu făcut-o!
La fel de normal ar fi fost ca TOŢI şefii ierarhici ai mostrului cu chip de om ce lucra în Poliţie să fie imediat demişi. Dar nu s-a întâmplat nici asta…
Şi grav este că nu vorbim despre un incident izolat, dovedindu-se că pedofilul era, de fapt, recidivist, dar, ani de zile, deşi se ştia de „apucăturile” sale (fiind chiar poreclit, de colegi, sugestiv, „Violatorul), faptele i-au fost trecute cu vederea, dosarele au fost „uitate” prin cine ştie ce sertare, ceea ce ne-ar putea face – cu uşurinţă – să credem că pedofilul a fost acoperit de şefii săi. Un motiv în plus pentru a ne aştepta la demiteri… Dar… n-a fost aşa!
În aceste condiţii, în care, până la urmă, nimeni nu se face vinovat de ce s-a întâmplat, ne întrebăm ce gândesc acum părinţii din România, care văd că se poate întâmpla orice cu copiii lor şi nimeni nu dă socoteală?
Mai mult decât atât, oare ce gândesc părinţii când văd că agresori sunt chiar oamenii care ar trebui să ne apere? Oamenii care merg în maşini pe care scrie „Siguranţă şi încredere”…
Asta e siguranţa pe care ne-o oferă poliţiştii din România? În ei ar trebui să mai avem încredere?
